Sunt înger alb, dar, am păcate. Sunt neclintit, dar, nu sunt pom. Aţi vrut să le trăiesc pe toate, Sunt tot, nimic, un simplu OM - A.S.
duminică, 1 martie 2015
Cruciada împotriva ateilor, condusă din Teatru şi Universitatea de Medicină
Câteva zeci de clujeni au ales sâmbătă la amiază, la Casa Armatei, conducerea unei asociaţii de părinţi, care va milita pentru reintroducerea religiei în şcoli. Printre personalităţile care se vor implica efectiv în activităţile cu scopul declarat de revenire la studierea obligatorie a religiei pentru elevi, se numără actorul Elena Ivanca şi Anca Buzoianu, decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj.
La întrunirea de constituire a viitoarei asociaţii a părinţilor au participat mai multe personalităţi locale, printre care mitropolitul Andrei Andreicuţ, sau liderul ţărănist Dan Horea.
Elena Ivanca ne-a declarat la finalul primei întruniri a asociaţiei, că împreună cu reprezentanţii altor regiuni va milita pentru revenirea la studiul liber al religiei în şcoală.
În discursul său de investitură, Ivanca i-a atenţionat pe membrii fondatori ai asociaţiei, că singura sa problemă este că judecă emoţional, cu inima, dar cei prezenţi nu au ţinut cont de avertismentul actriţei şi au desemnat-o ca preşedinte a Asociaţiei nou constituite.
“Vom lua legătura cu reprezentanţii asociaţiilor părinţilor din alte localităţi şi vom merge până la Guvern şi Parlament cu problema noastră”, ne-a asigurat Ivanca.
http://oradecluj.oradestiri.ro/cruciada-impotriva-ateilor-condusa-din-teatru-si-universitatea-de-medicina/#.VPPrCo5DHtp
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu