Tot ceea ce vezi încearcă să-ţi arate cine eşti cu adevărat, că o oglindă. Această teorie nu e uşor de acceptat. Deşi nu e complicată, e dificil de pus în practică fiindcă orgoliul nostru se simte profund lezat, mai ales dacă ceea ce observăm ne deranjează.
Şi chiar atunci când admirăm pe cineva, uneori e greu să acceptăm ca nu suntem o persoană atât de deosebită, că suntem într-adevăr imaginea celui pe care-l privim. Ce vezi în jurul tău? Cum îi vezi pe oamenii alături de care trăieşti? Cum îi vezi pe cei cu care lucrezi? Cum îi vezi pe oameni în general, pe stradă sau la cumpărături? Tot ceea ce priveşti te reflectă pe tine.
Dacă ai folosi această teorie a oglinzii
măcar câteva momente în fiecare zi, în viaţa ta s-ar produce o schimbare
importantă. Să presupunem că, pentru a fi ajutat să te cunoşti, să
evoluezi şi să te vezi cu adevărat, ai fost înconjurat cu oglinzi.
Oriunde mergi, orice faci, te poţi observa continuu într-o oglindă. În
loc să vezi persoane agresive, oameni care te deranjează sau fiinţe
extraordinare, înlocuieşte-le cu o oglindă şi viaţa ta va lua un curs
complet nou. Când te priveşti în oglinda din baie, e destul de clar că
persoana la care te uiţi eşti tu. Indiferent dacă ai o faţă încruntată
sau radioasă, veselă sau tristă, catifelată sau plină de coşuri, ştii
foarte bine că este vorba despre tine. Dacă nu-ţi place imaginea pe care
o vezi, nu te superi pe oglindă, nu-i aşa? Exact acelaşi lucru se
întâmplă în viaţa ta: toate persoanele pe care le întâlneşti reflectă un aspect al propriei tale fiinţe.
Te deranjează dacă un alt automobilist
care, după tine, conduce mizerabil. Îţi taie calea? Care e prima ta
reacţie? Te înfurii, o judeci pe persoana respectivă, o critici? În caz
afirmativ, data viitoare când ţi se întâmplă acelaşi lucru procedează în
felul următor: după primele momente de teamă, încearcă să-ţi dai seama
ce te-a deranjat în comportamentul celuilalt. Faptul că mergea prea
repede? Lipsa de respect? Neatenţia? Dacă simţi că e vorba de o lipsă de
respect sau de atenţie, întreabă-te în ce situaţie din viaţa ta
manifeşti lipsa de respect sau de atenţie faţă de cineva. Încearcă să
descoperi când vrei să le impui altora propriile tale idei, să schimbi
modul de viaţă al celorlalţi etc., fie că e vorba de partenerul de
viaţă, de copii sau de colegii de serviciiu.
Te deranjează să vezi pe cineva cu o
situaţie mai bună decât tine? Simţi o oarecare invidie sau gelozie faţă
de cineva care are o casă mai frumoasă decât a ta, haine mai elegante, o
slujbă mai bună, un salariu mai mare sau un titlu mai impozant? Mai
ales dacă ai impresia că munceşti mai mult decât persoana respectivă şi
crezi că meriţi cel puţin cât ea? În acest caz, probabil că îţi doreşti
mult toate acele lucruri. Dar cine te împiedică să le obţii? Nimeni
altcineva decât tu. Sentimentul că nu le meriţi, gândul că nu e bine să
fii bogat, că oamenii înstăriţi sunt nişte hoţi şi aşa mai departe,
blochează realizarea lor. Indiferent de motive, tu ai decis, într-un
moment sau altul din viaţa ta, că nu meriţi acele lucruri frumoase – şi
acesta este singurul motiv pentru care nu le ai!
Să presupunem că observi pe cineva care
mănâncă prea mult, care bea în exces, care nu se poate controla şi
aceasta te înfurie. Observă ce anume te tulbură. Lipsa de control?
Dependenţa? Dacă e vorba de lipsa de control, eşti pe cale să-ţi dai
seama că tu însăţi, în anumite momente, nu-ţi poţi stăpâni simţurile şi
nu-ţi place acest comportament. De multe ori în viaţă, fiindcă nu vrei
să te vezi şi să te accepţi aşa cum eşti, vei încerca să te controlezi,
să te împiedici de a mânca sau de a-ţi safisface simţurile. În cazul
acestui tip de control, când în sinea ta îţi doreşti un lucru, dar
acţionezi contra dorinţei tale, apare o tensiune şi, într-un moment sau
altul, totul sfârşeşte prin a exploda. Atunci apar bolile sau problemele
ca alcoolismul, bulimia sau obsesiile sexuale.
Dacă încerci să-ţi controlezi viaţa în
mod excesiv, unul dintre simţurile tale se va deregla complet. Important
este să înveţi să te stăpâneşti. Dar cum ajungi să devii propriul tău
stăpân? În primul rând, acceptând că în prezent se întâmplă să-ţi pierzi
stăpânirea de sine şi aceasta nu înseamnă că eşti o persoană “rea”.
Recunoaşte că nu ai intenţia să fii astfel toată viaţa, chiar dacă acum
nu ai puterea să ţii lucrurile sub control. Trebuie să te accepţi în
întregime şi să-ţi permiţi că, uneori, să-ţi pierzi autocontrolul.
Oricum, tu eşti singura care plăteşte un preţ. Astfel, vei înceta să te
judeci şi să-i judeci pe ceilalţi şi, treptat, vei ajunge să-ţi rezolvi
problema, indiferent de natura acesteia.
Când cineva nu este propriul său
stăpân, atunci el nu este în contact cu adevărata sa putere, puterea de
a-şi crea propria viaţă. Majoritatea oamenilor se confruntă cu
diferite grade de dependenţa, mai mari sau mai mici. Foarte puţini sunt
cei care nu aşteaptă nimic de la ceva sau cineva pentru a fi fericiţi.
Învăţând să ne stăpânim, să ne cunoaştem mai bine, ne vom elibera
treptat de toate dependentele.
Felul în care te vezi pe tine este ceea ce proiectezi asupra celorlalţi. Străduieşte-te
să vezi frumuseţea pretutindeni în jurul tău! Aceasta îţi va influenţa
întreaga viaţă, deoarece frumuseţea este nevoia cea mai importantă a
corpului emoţional. Cu cât vei vedea mai multă frumuseţe în
tine şi în jurul tău, cu atât viaţa ta va deveni mai frumoasă. Depinde
numai de tine să te înconjori cu frumuseţe!
Viaţa ta se poate schimba
dintr-un moment într-altul în funcţie de ceea ce alegi să vezi. Nimeni
nu te poate face să percepi lucrurile, oamenii sau situaţiile altfel
decât o vrei tu. Bineînţeles, ceilalţi te pot influenţa, dar
ţie îţi revine decizia finală. Aceasta reprezintă puterea de a-ţi crea
propria viaţă. Este o putere extraordinară: aceea de a vedea
pretutindeni frumuseţea. Spiritul tău conştient şi subconştient se
hrăneşte cu ceea ce percep simţurile tale. Tot ce citeşti, tot ce
captezi cu ochii constituie o hrană pentru spirit. Tu decizi dacă
această hrană îl îmbogăţeşte sau îl îmbolnăveşte.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu